superficiâl su|per|fi|ci|âl [CO]
- adi. de superficie, de part plui esterne o superiôr, mancul profonde di alc: la individuazion di almancul trê gnûfs ambients abitatîfs che tai strâts superficiâi a presentin materiâl roman (Luca Coradduzza, Olmis celtis a Cuel Macêt)
- adi. (fig.) pôc o nuie profont ancje in sens di logjiche, cognossince, preparazion, sintiment e v.i.: "Cheste e je une vision superficiâl. La Lombardie, e massime Milan, e je viodude dome tant che capitâl de industrie, de mode, de comunicazion" (Dree Venier, Fabio Pizzul: Un furlan il prin... a Milan)
- adi. (fig.) che, cui che nol va insot cu la logjiche, cu la cognossince, cu la preparazion, cul sintiment e v.i.: i stupits e i superficiâi a son simpri stâts maiorance e lu sa benon cualunche plaçarûl o ditatôr che al fâs i siei calcui propit sun chel (Antoni Beline, Sant Jacum, là che al finìs il mont)