suficience /-èn-/ su|fi|ci|en|ce [CO]
- s.f. cualitât di ce che al è suficient, che al baste, cuantitât o disponibilitât che a bastin par ce che al covente
- s.f. [CO, TS] scol. risultât e vôt scolastic che al permet di passâ: in cualchi mût o rivi a passâ i scrits cuntune puare suficience... (Adriano Nascimbeni, Un amôr stramp)
- s.f. ande di superioritât, di dispresi, di gjavâ impuartance o dignitât a alc o a cdn.: jentrant, la zovine nus veve cjalâts cuntune cierte suficience (Luca De Clara, Il cjistiel)