strafuî stra|fu|î [CO]
- v.tr. robâ, puartâ vie, cence permès e cence dirit, in gjenar di scuindon: e lave ator di gnot pal curtîl, cul feralut impiât, la cjamese blancje fin sul vues rabiôs, come une agane, incretade sul scrupul che tal scûr i strafuissin la sô robe (Maria Forte, I arcs); Jacum di Leçà al veve strafuide le pile de aghe sante, par fâ el laip pal so purcit (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, El laip dal purcit - Friûl des culinis I)
- v.tr. puartâ vie cdn. di scuindon: une gnot il fantat, le veve strafuide di là dentri, maridade di scuindon e puartade te cove a cjase sô, cence cerimoniis e mignassis (Alan Brusini, Come tai romançs)