staronzâsi
sta|ron|zâ|si
[CO]
-
v.pron.intr.
deventâ taront cressint:
la nuvice no si staronzave [pe gravidance] (Pieri Menis, Agne Ursule)
Sin. tarondâsi
-
v.pron.intr.
deventâ taront ridusintsi:
lis spicis supierbeosis des monts si staronzavin, i pecoi si splanavin (Felix Marchi, La Atlantide)
-
v.pron.
bevi une vore di alcolics:
di chês cjochis di moro, là dal Barbon daûr la glesie; e po jù alì de Siurine a finî di staronzâsi (Osiride Secco dai Juris, Lis antighis sagris di Tarcint)
Sin. incjocâsi
-
v.pron.tr.
staronzâ alc di se stes o par se stes:
il ducât cividin, formât cun cheste fuarce e cun cheste clarece di pinsîr di Gjisulf, al cirarà simpri di staronzâsi un puest par so cont tal stât langobart (Sandri Carrozzo, Rotgaut e la politiche furlane langobarde)