Dizionari de Lenghe Furlane

spiulâ  spi|u|lâ  [CO, TS]

1. v.tr. agr. (ancje ass.) cjapâ sù i spîs dal forment restât tal cjamp dopo seselât, o in câs ancje altris vanzums di racuelte o materiâl:  finît un cjamp di spiulâ si lave tun altri, puartantsi davôr las "manes" racuetes (Sergio De Cecco, A spîs - Lâ a spiulâ)
   
   1. cjapâ sù la ue restade dopo de vendeme:  spiulant di vît in vît / nome cualchi raspolon (Pieri Çorut, Il Strolic furlan par l'an 1856)
   2. cjapâ sù materiâl minût restât o colât par tiere:  intant faitsi dongje e piait une sflamiade, che vuê o vin spiulât pe montagne une bielece di stecs (Catarine Percude, La fuiace de Madone)
2. v.tr. (fig.) dâ dongje elements pôc par volte:  incà e innà a spiulâ nuvitâts, ... simpri pronts a scomparî a ogni piçul scrupul (Maria Forte, Cjase di Dalban)

Proverbis:

• e vendeme la muart, al spiule il diaul daûr