spetatôr spe|ta|tôr [CO]
- s.m. cui che al cjale un spetacul o ancje che al scolte un conciert: o tiri jù il cjapiel, / mi inchini ai spetatôrs (Pieri Çorut, Un viaç fortunât); a pene che il fari al tocjà il violin, ducj i spetatôrs a scomençarin a balâ come mats (Luigi Gortani, Meni Fari); chest model di teatri al sarès stât dificil di fâlu capî ai spetatôrs, che par agnorums a lavin a teatri dome par divertîsi e par ridi (Bepi Agostinis, Storie e cronistorie dal teatri in Friûl)