soturno  /-tù-/  so|tur|no  [AF]

  1. adi. (var.) viôt suturni soturno il capo cu la muse dure, / avilît, pinsirôs a chest so smac, / si sint un cercli al cjâf, si disfigure (Pieri Çorut, Il lôf di Luncjamp); Avarizie soturne, solitarie, / sporcje, lorde, slambrade, strissinide: / inutil di tesaurs depositarie (Toni Broili, I siet pecjâts mortâi)