sorelûc
so|re|lûc
[CO]
-
s.m.
visite, ispezion des cundizions reâls fate sul puest:
il podestât al mandà un gjendarme a fâ il sorelûc e al fasè sunâ consei (Pieri Menis, Disore e disot);
dopo sorelûc e acusis [par une azion dai partigjans], l'uficiâl todesc si la ja cjapade cu lis vuardiis cravuatis che... a durmivin (Pieri Piçul, I Cosacs in Friûl)
-
av.
tal puest concret dulà che al è sucedût alc o dulà che si fâs une ativitât:
Zuan cumò al lave dispès sorelûc, ce che nol veve mai fat tal çoc vieri. Al stave atent che nol capitàs nuie di mâl (Maria Forte, La tiere di Lansing)