sorelûc so|re|lûc [CO]
- s.m. visite, ispezion des cundizions reâls fate sul puest: il podestât al mandà un gjendarme a fâ il sorelûc e al fasè sunâ consei (Pieri Menis, Disore e disot); dopo sorelûc e acusis [par une azion dai partigjans], l'uficiâl todesc si la ja cjapade cu lis vuardiis cravuatis che... a durmivin (Pieri Piçul, I Cosacs in Friûl)
- av. tal puest concret dulà che al è sucedût alc o dulà che si fâs une ativitât: Zuan cumò al lave dispès sorelûc, ce che nol veve mai fat tal çoc vieri. Al stave atent che nol capitàs nuie di mâl (Maria Forte, La tiere di Lansing)