slungjâsi  slun|gjâ|si  [AF]

  1. v.pron.intr. deventâ plui lunc:  e li, tabaiant fis fis, cui comedave i vistîts de canaie, cui gucjave, cui corletave, cui filave la cjanaipe fasint pirlâ il fûs a pendolon dal fîl che si slungjave simpri plui (Pieri Menis, Sot il puarti)
    1. deventâ plui alt, cressi di stature:  [dopo vuarît] al jere tornât miôr di prin e si jere slungjât ancjemò (Pieri Menis, Vigji il cuintribandîr)
  2. v.pron.intr. vê une estension tal sens de lungjece:  su la place, nete come un libri, lis riis di modon crût si slungjavin tal soreli (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); la vigne che a roncs si slungjave fin scuasi sot de mont (Pieri Somede dai Marcs, La bissebove)
  3. v.pron.intr. meti il propri cuarp o movi une part dal propri cuarp in mût che a stedin distirâts o che a rivin plui lontan:  Catine si slungjà intal jet. Taresie i gjavà il secont cussin di dâur la schene (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
  4. v.pron.intr. rivâ fin tun puest che al è un pôc lontan o che nol è masse facil di rivâ:  orès slungjâmi fin a Moimâs (Pieri Çorut, Cividât)
  5. v.pron.intr. deventâ plui lunc tal timp, durâ di plui o vê une cierte durade tal timp:  [sot Pasche] la zornade si slungje, il soreli al sclipìs, si svicine la vierte (Tonin Cjapielâr, Sabide sante pal gno popul)
  6. v.pron.intr. [TS] fon. di une vocâl, di curte deventâ lungje
  7. v.pron.intr. cjacarâ o scrivi in detai o ancje cun masse detais:  un predi di Raìns, che al veve scrite par antîc dute la storie, si jere slungjât par pagjinis a fâ la sô descrizion (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
    Sin. fâle lungje , slumbriâle , slungjâle , sprolungjâsi , tirâle lungje , cincuantâle
  8. v.pron.intr. [BF] di une sostance fluide, deventâ mancul concentrade jentrant in soluzion cuntune altre
    1. (fig.) di cualsisei robe o fenomen, pierdi a man a man lis sôs carateristichis plui tipichis, messedantsi cun alc altri
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl