slungjâsi  slun|gjâ|si  [AF]

  1. v.pron.intr. deventâ plui lunce li, tabaiant fis fis, cui comedave i vistîts de canaie, cui gucjave, cui corletave, cui filave la cjanaipe fasint pirlâ il fûs a pendolon dal fîl che si slungjave simpri plui (Pieri Menis, Sot il puarti)
    1. deventâ plui alt, cressi di stature[dopo vuarît] al jere tornât miôr di prin e si jere slungjât ancjemò (Pieri Menis, Vigji il cuintribandîr)
  2. v.pron.intr. vê une estension tal sens de lungjecesu la place, nete come un libri, lis riis di modon crût si slungjavin tal soreli (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); la vigne che a roncs si slungjave fin scuasi sot de mont (Pieri Somede dai Marcs, La bissebove)
  3. v.pron.intr. meti il propri cuarp o movi une part dal propri cuarp in mût che a stedin distirâts o che a rivin plui lontanCatine si slungjà intal jet. Taresie i gjavà il secont cussin di dâur la schene (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
  4. v.pron.intr. rivâ fin tun puest che al è un pôc lontan o che nol è masse facil di rivâorès slungjâmi fin a Moimâs (Pieri Çorut, Cividât)
  5. v.pron.intr. deventâ plui lunc tal timp, durâ di plui o vê une cierte durade tal timp[sot Pasche] la zornade si slungje, il soreli al sclipìs, si svicine la vierte (Tonin Cjapielâr, Sabide sante pal gno popul)
  6. v.pron.intr. [TS] fon. di une vocâl, di curte deventâ lungje
  7. v.pron.intr. cjacarâ o scrivi in detai o ancje cun masse detaisun predi di Raìns, che al veve scrite par antîc dute la storie, si jere slungjât par pagjinis a fâ la sô descrizion (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
    Sin. fâle lungje , slumbriâle , slungjâle , sprolungjâsi , tirâle lungje , cincuantâle
  8. v.pron.intr. [BF] di une sostance fluide, deventâ mancul concentrade jentrant in soluzion cuntune altre
    1. (fig.) di cualsisei robe o fenomen, pierdi a man a man lis sôs carateristichis plui tipichis, messedantsi cun alc altri