sgobâ
sgo|bâ
[CO]
-
v.tr.
[BF]
pleâ injù:
[...] la ue che adasin / e sgobe i vidiçons (Pieri Somede dai Marcs, Sagre di gnocis)
-
v.tr.
[BF]
puartâ su la schene:
chel beât predi al à scugnût rassegnâsi a montâ in grope dal so muini sence siele e sence stafis, e il puar muini a sgobâlu sù a sachemulin fin a Sant Zuan (Giovanni Gortani, La paùre - Une gnot intun segrât)
-
v.intr.
fâ fadie, impegnâsi tal lavôr:
sopressâ, cogâ... insume sgobâ ben e no mâl, de matine a buinore fin sul tart (Ercole Carletti, Mariute);
"Anute, ven ca culì, fiute, tu sarâs strache, a tu âs sgobât avonde" (Maria Gioitti del Monaco, Arbe mate)