sensarie  /-ì-/  sen|sa|ri|e  [CO]

  1. s.f. ativitât dal sensâr, lavôr di cui che al cîr di fâ cjatâ un acuardi, soredut economic o matrimoniâl, jenfri dôs partsbabio di sensarie al jere Gjino Maran (Ivano Urli, Storiis di un secul di vacjis)
  2. s.f. paie, compens par vê fat cjatâ un acuardi, soredut economic o matrimoniâl, jenfri dôs partsju tirave dongje par che a rivassin a dâsi la man e fâ l'afâr, lôr, e cjapâ la sensarie, lui (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); "Tu vedarâs che ti cumbini: peraule mê di Jacum. Al ûl dî che tu mi paiarâs la sensarie cul invidâmi a gnocis." (Osiride Secco dai Juris, Lis camamilis di Caruline Pitiche)