scuacaron /-òn/ scua|ca|ron [CO]
-
adi., s.m.
che, cui che al fevele masse e cence rivuart, pandint a ducj ancje robis che al sarès miôr no dî:
"No us ai dit mai nuie, parcè che i sai che i seis un scuacaron di om, massime se i veis bevude ne tace" (Anute Fabris, A passe la scalmane)
Cfr. cjacaron , tabaion , peteçon