scroc2  /-ò-/  scroc  [CO]

  1. s.m. il vê alc cence paiâ, cence dâ un compens, cence lavorâ, cence meretâda che l'è mont, cui che è nassût pitoc / l'à dovût inzegnâsi a cuistâ il pan, / cui vivint cu la industrie e cui di scroc (Pieri Çorut, Il Strolic furlan par l'an 1821); se no altri no si cognòs la camore, no si viôt la delincuence moltiplicade, la trufe e il scroc in non de patrie, la balfuerie dai partîts (Josef Marchet, La torce de civiltât)