scancarâ
scan|ca|râ
[BF]
-
v.tr.
gjavâ o rompi vie dai cancars une puarte, un barcon, une portele:
ladrons / che di gust cuant che ducj e pisulin / viarzin puartis, scancarin balcons (Zaneto, I cjans in Comun)
Sin. discancarâ
-
v.tr.
(fig.)
fâ che alc nol vedi plui ecuilibri, funzionalitât, validitât:
il libri di Floramo al scancare la vision de retoriche nazionaliste taliane (Alessio Screm, Une Cuintristorie che e je Storie. Presentât il libri di Angelo Floramo su la Prime Vuere Mondiâl in Friûl)
Sin. discancarâ