scancarâ 
          
      scan|ca|râ 
      [BF]
      
        
        - 
v.tr.
gjavâ o rompi vie dai cancars une puarte, un barcon, une portele: 
ladrons / che di gust cuant che ducj e pisulin / viarzin puartis, scancarin balcons (Zaneto, I cjans in Comun)
Sin. discancarâ
 
        
        - 
v.tr.
(fig.)
fâ che alc nol vedi plui ecuilibri, funzionalitât, validitât: 
il libri di Floramo al scancare la vision de retoriche nazionaliste taliane (Alessio Screm, Une Cuintristorie che e je Storie. Presentât il libri di Angelo Floramo su la Prime Vuere Mondiâl in Friûl)
Sin. discancarâ