sbilfâ  sbil|fâ  [CO]

  1. v.tr., v.intr. fâ dal mâl, saltâ intor o compuartâsi in maniere une vore agressivecun ce grinte che a tornin a sbilfâ, ducj in cunvigne, liberâi, monarchics, fassiscj, e int massepassude di ogni sete, cuintri la atuazion di chel disgraciât articul de Costituzion (Josef Marchet, Dutis lis panzis plenis cuintri l'ordenament regjonâl); lu vevi ingrumât sot dal mûr e lu sbilfavi cence lassâlu respirâ (Stiefin Morat, Kebar krossè)
    1. cjalâ in maniere une vore agressivese cualchidun si fidave a dîi alc di sô fie, lu sbilfave cui voi (Alan Brusini, L'odôr de fiere)
  2. v.intr. movisi, vignî sù o fûr, soredut cun empit o cuntun valôr negatîfsu la puarte al sbilfave l'aiar di palût, sore sere, che al menave sù un umit penç: tal cjâf di Nita a passavin parencis di pôre tun desert di cjanêts (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Polirematichis e espressions idiomatichis