ringhiere
/-iè-/
rin|ghie|re
[CO]
-
s.f.
struture verticâl, pal solit di stangjis di metal, che e rive fin ae altece di mieze persone, fate sù par protezion sul ôr di puiûi, balustradis, scjalis e puescj di là che si podarès colâ o par segnâ un limit e impedî di passâ:
parsore il puarton al vignive infûr un puiulut sierât di une ringhiere di fiers fats sù a strece, a cerclis e riçots (Pieri Menis, Chei di Muraie);
la ringhiere di fier batût cun ornâts e fueams [tor de fontane] (Guido Antonioli, Florean dal Palaç, I, 1);
Borc di Greçan al jere li, di face, e Firmato, poiât cuintri de ringhiere dal monument, al podeve lumâ di scuinç il palaçot e la glesie (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
Cfr. parepet