rifilâ  ri|fi|lâ  [CO]

  1. v.tr. dâ regolaritât al ôr di alc, soredut taiant o limantsu lis vendemis lu clamavin a rifilâ semplis, tinaçs, sutinis tal foledôr là sù dai siôrs (Dino Virgili, La division)
    Var. rafilâ , refilâ
  2. v.tr. dâ a cdn. alc che nol vâl, che nol è preseât, che al è un imbroi, che al fâs dam, che al fâs mâl e v.i.al à podût, doi mês dopo, rifilâ ai mericans dute la zonte che al veve te cjanive (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); demonis necuitôs e galiots cul compit di rifilâ ai danâts torturis di no crodi (Raffaele Serafini, Soreli jevât a mont)
    Sin. sgnacâ , sbolognâ