reticence /-èn-/ re|ti|cen|ce [BF]
- s.f. atitudin e azion di contrarietât o di resistence a colaborâ, a dî ce che si sa o ce che al pues conventâi a cdn.: no si puedin vê iniment e esaltâ altris impresis e altris merits che no sein nazionalistics; e dulà che no son, si ju invente o che si va indenant a fuarce di risiarvis e di reticencis (Josef Marchet, Il patriarcje Bertrant)