recuisît  re|cui|sît  [CO]

  1. p.pass., adi. viôt recuisî
  2. s.m. element che al covente o che al è domandât par une cierte finalitâtchei recuisîts, che son indispensabii pal prosperament di dutis lis plantisions (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1865); bisugne creâ une struture fate di professioniscj, che e rispuindi a ducj chescj recuisîts (Bepi Agostinis, Storie e cronistorie dal teatri in Friûl)