rafinâ ra|fi|nâ [CO]
- v.tr. [BF] fâ deventâ plui fin, plui minût
- v.tr. tratâ un materiâl cun procediments che lu fasin deventâ plui pûr: de spada l'açâl rafina e tempra (Zuan Josef Busiç, La Eneide di Virgjili)
- v.tr. (fig.) fâ deventâ miôr, plui svelt, plui eficient, plui elevât e v.i.: jo riferissi il discors al intelet e al sentiment che nus rafinin la vita in chei principis che la fan jessi degna di se (Federigo Comelli, Il me paîs); [il plurilinguisim] al rafine lis capacitâts di aprendiment e lis funzions di memorie (Patrizia Pavatti, La tutele de lenghe furlane a scuele)