purificâ pu|ri|fi|câ [CO]
- v.tr. fâ deventâ pûr, uniformi, no messedât cun altris elements: il silici no si presente libar in nature e par produsilu e purificâlu o vin di lavorâlu in plui fasis di lavorazion (Lorenzo Marcolini, Lis celis organichis nanostruturadis)
- v.tr. fâ deventâ net, cence elements che a sporcjin o che a fasin mâl: il frêt, la zilugne, la nêf, la buere a son di cjase in Friûl, su la lôr stagjon. Anzit, a coventin par sminuçâ e sfarinâ la tiare, par copâ insets e pedoi tes vîts e sui pomârs, par purificâ e disfetâ la mosfere (Riedo Pup, Furlans: alt, no cussì!)
- v.tr. fâ deventâ pûr di un pont di viste spirituâl, morâl, religjôs: o lûs eterne, iluminait la ment: / purificait chest cûr, o divin fûc (Zuan Batiste Galeri, Il furlan a messe)