puart  puart  [AF]

  1. s.m. sît naturâl o furnît di struturis li che al è comut par barcjis o nâfs tocjâ tiere, cjamâ, discjamâ, restâ fermis par lavôrs e v.i.dutis chês seris l'amont si impiave suntun mâr fer. Jenfri la glesie e il splaçut dal puart vieri, une scjalinade e finive a une spaltade di piere (Agnul di Spere, Int no consumade)
    1. localitât o citât in corispondence cun chel sîtAquilee e je stade un dai plui grancj puarts [dal Mediterani] par secui (Dree Venier, Remo Cacitti: De ricostruzion di Vençon… ae costruzion di une religjon)
  2. s.m. viertidure che e met in comunicazion la lagune cul mâril mâr che pal nestri paîs al si viarç sun chê linea serena e duta seminada di puarts e di isulis che cjaminin dal Timau a la Aussa […] (Federigo Comelli, Il me paîs)