principiant  /-ànt/  prin|ci|pi|ant  [CO]

  1. s.m., adi. cui che al fâs alc pes primis voltis, che al tache une ativitât, che nol è esperte come chel ciroic principiant / che al fâs provis e provis sul malât / e a seconde che a 'nd va vie distrigant, / cul concet e si slargje a grât a grât; / cussì ancje Tambûr, cul scorteâ, / al deventà un barbîr di fâ tremâ (Pieri Çorut, Tamburade I); [il predi che nol veve mai predicjât] al va sù sul pulpit par proclamâ lis laudis di Gjesù sacramentât. Lis gjambis i clopavin come a ducj i principiants (Antoni Beline, La fabriche dai predis)