pivetâ
pi|ve|tâ
[CO]
-
v.tr., v.intr.
sunâ la pivete o un cualchi strument musicâl a flât:
in chel jù pa bandis dal stradon di Migjee si sint a pivetâ, sdrondenâ e i dan drenti di gust cun trombons, cavartoris e tamburon: je une bandute di dîs di lôr (Dolfo Zorzut, La furlane)
-
sunâ in maniere aprossimative:
i coventave un che al savès pivetâ un sclip di organo (Antoni Beline, Pre Pitin)
-
v.intr.
sunâ la pivete di un veicul:
cussì si metisi in machine, pivetant dilunc jù fin tal ristorant, indulà che si fasarà fieste, si cjantarà e si balarà fin a buinore (Cristina Noacco, Faliscjis)