penultin /-ù-/ pe|nul|tin [CO]
- adi., pron., s.m. che, cui che o ce che intune serie al è scuasi ae fin, dome prime dal ultin: il banc [di Vanni] al jere li, velu!, il penultin de tiarce file (Dino Virgili, Emme come mamma); il penultin pît [dal esametri] al è scuasi simpri formât di une [silabe] lungje e dôs curtis (Sandri Carrozzo, Pierluigi Visintin, Jentrade de Odissee)