oseladôr o|se|la|dôr [CO, TS]
- s.m. venat. cui che al cjape uciei salvadis cun rocui, cun bressanis, cun archetis, cul visc e v.i.: grant lodulis; e je la lôr stagjon. / Siôr Gabriel, famôs oseladôr, / al à plantât il zûc sui prâts de Tor (Pieri Çorut, L'oseladôr); la cise cuadrade di rôl di une vecje bressane e jere cressude a mat, sierant dentri, tun intric di ramaçs e di bachetis, la piçule cabocje dal oseladôr (Pieri Menis, Destins)