odeâ
o|de|â
[AF]
-
v.tr.
vê un sintiment o une sensazion di contrarietât o ostilitât une vore fuarte, ancje agressive:
framieç dai sustons e veve berlât: "Va vie! Va vie! Ti odei!" (Gianni Gregoricchio, Lilie);
a Cjassà e jere une femine maridade che e lave cun lui. Il so om lu saveve e lu odeave, ma al veve ancje pôre di lui (Carlo Sgorlon, Prime di sere);
"Al è che i furlans a Vignesie no son ben viodûts, pre Nocent!… Ca nus odein!… Ca e proclamin dime can ma no furlan!…" (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
Sin. volê mâl
Var. odiâ
Cfr. vê in asse
-
v.tr.
judicâ une vore mâl e no sopuartâ:
un omp di judizi al odee la persistenzie de stupiditât (Lelo Cjanton, Cuintri de retoriche);
Grivôr al procurave di vê simpri dut in pont cuant che al partive pai siei viaçs di lavôr, parcè che al odeave pierdisi in cagneris (Franca Mainardis, Grivôr)
Sin. aborî
, dispreseâ
, orsâ
, spreçâ
, vê in asse
, vê in piche
, detestâ
Proverbis:
- no stâ fâ il mâl se no tu vûs sei odeât
- se tu amis a son ducj bogns, se tu odeis a son ducj triscj