mintî
min|tî
[CO]
-
v.intr.
dî robis falsis, dî bausiis:
no veve siums plui, e jere scunide, falide, e no si faseve dûl nancje bessole, plui. E mintive al so om parcè che no veve plui la fuarce di zigâ, di rivoltâsi, di risurî (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve);
vô no saiês di anim tant vîl / di mai volêmi abandonâ / per det di algun malvâs bosâ / cu à simpri ni mai mintît (Anonim, Piruç mio doç inculurît)
Proverbis:
- cui che al mint la sô borse lu sint
- sossedâ nol vûl mintî: o fam o sêt o sen di lâ a durmî o cualchi cjosse che nol olse a dî