ministeri  /-é-/  mi|nis|te|ri  [AF]

  1. s.m. [BF] complès dal guvier, formât dal prin ministri e di chei altris ministrisin dute la Italie la cuistion des autonomiis e polse e lis barufis pro e cuintri il gnûf ministeri e son il grant argoment de stampe (Josef Marchet, Il fiar dal ciroic)
  2. s.m. complès dai orghins di guvier di un stât dedicât in particolâr a un setôr impuartantil partît di Salmond al à a vuê cinc ministeris tal esecutîf: finance, salût, educazion, justizie e ambient (Chiara Segrado, Elezions in Scozie: cussì il vôt); [Cavedalis] al dividè il ministeri [de vuere] in cuatri dipartiments: fantarie e cavalarie, artiliarie e gjenîrs, intendence, aministrazion (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr)
    Sin. dicasteri
    1. palaç dulà che e je la sede centrâl di chel aparât governatîfsù e jù pai scjalons dal ministeri (Josef Marchet, Cirî la caritât)
    2. incjarie e durade de incjarie di ministri
  3. s.m. [TS] religj. compit dal predi, vescul o pape intes lôr funzions eclesiastichis"Che al sepi comissari che jo ju capìs i miei fedêi parochians…, ma no ju ai stiçâts, che o sarès lât cuintri il gno ministeri…" (Alviero Negro, Int di masnade)