marcjepît mar|cje|pît [CO]
-
s.m.
fasse lastricade ad ôr di stradis, sinis, canâi e v.i., li che in gjenar no puedin lâ i veicui, ma dome la int a pît:
a cjaminavin dongjelaltris suntun marcjepît jenfri tante int, lui la cjapà pal braç e jê e fo contente (Jolanda Mazzon, Fûr di timp);
le veve lumade in chel viâl sui tacs alts che a batevin il marcjepît (Fabian Ros, Un piçul particolâr)
Sin. liston
Var. marcjepiè , marcjepîts