lôr1  lôr  [FO]

  1. pron.pers. pronon personâl di tierce persone plurâli nestris vecjos a garantissin che lôr a puedin clamâsi fortunâts, parcè che, prime di lôr […] a jerin stâts timps ancjemò plui crûts (Riedo Pup, I furlans e la fam); dopo dut, a lôr no ur dulive trop la panze (Maria Forte, La aghe dal Ariul); a sintîju lôr, ducj fradis (Ivano Urli, Storie di Min); lis Esseessis ju fasin jentrâ a bugadis di un trente, cuarante ae volte. Ur cjolin lis cjartis e lis butin tun côl (Ivano Urli, Storie di Vera)
  2. pron.pers. intes espressions di cortesie riferît a plui personis, ancje cu la iniz. maiusc.se Lôr a acetin, o saressin onorâts di vêju ospits pal te; no vuei zuiâ nancje jo. Lôr e crodin di fâle felice cul dâi un marît?… cul maridâle? (Costantino Smaniotto, Co l'amôr al cimie)
Proverbis:
  • lis donis a àn la lune cun lôr
  • lis feminis a àn la lune cun lôr