judeu  /-éu/  ju|deu  [CO]

  1. adi., s.m. ebreu de tribù di Jude[Crist] al è deventât un judeu, nancje un ebreu. Un judeu fi di un popul che al jere dominât di chei altris culturalmentri e juste juste che a tignivin in cjase une lusute di sperance (Francesc Placerean, Cuant che a un popul i gjavin la sô lenghe in glesie, al è pront par jessi soterât)
    1. ebreu in gjenerâlinsegne dai Judeus [tal lager] e je la stele di Davide e cun di plui la fasse ator dal braç (Ivano Urli, Storie di Min); tes vilis a fasevin fieste di sabide, come i judeus (Diego Navarria, Paulin, amì dal imperadôr jenfri Rome e Aquilee)
      Sin. ebraic , ebreu , judaic