jerbuce  /-ù-/  jer|bu|ce  [BF]

  1. s.f. soredut tal pl., jerbe che si mangje e in particolâr che e da bon odôr al mangjârincurâ cualchi jarbuce par meti sù la mignestre (Sandri Secco dai Juris, A cjariesis sù pe Riviere); la sô cite e cueieve di un continuo planc a planc sul spolert uciei e salvadi cun jarbucis e un bonodôr che al leve a vongulis e a bugadis pai curtîi li intor (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
    Var. erbuce , arbuce
    Cfr. verdure , jerbum , mindusie
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl