jerbuce /-ù-/ jer|bu|ce [BF]
-
s.f.
soredut tal pl., jerbe che si mangje e in particolâr che e da bon odôr al mangjâ:
rincurâ cualchi jarbuce par meti sù la mignestre (Sandri Secco dai Juris, A cjariesis sù pe Riviere);
la sô cite e cueieve di un continuo planc a planc sul spolert uciei e salvadi cun jarbucis e un bonodôr che al leve a vongulis e a bugadis pai curtîi li intor (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
Var. erbuce , arbuce
Cfr. verdure , jerbum , mindusie