invoiâ  in|vo|iâ  [CO]

  1. v.tr. fâ vignî voie, fâ vignî desideri o ancje fâ vignî buine volontâtil librut si presente ben, [...] cuntune stampe che e invoie a lei (Giancarlo Ricci, N. Rodâr, Moris di baraç); e àn fate la "zornade dal sparagn" / par invoiânus ducj a sparagnâ (Meni Ucel, «Giornata del risparmio»)