inmorbidî in|mor|bi|dî [CO]
- v.tr. fâ deventâ morbit, tenar: i musclis, / che e viestin scuarce e piere inmorbidintles (Domeni Zannier, La ancure te Natisse)
- v.tr. fâ deventâ plen di sostance, fertil: di cadavers Romans a emplâ la sbara / e di Tessalia a inmorbidî la tiara (Zuan Josef Busiç, La Gjeorgjica di Virgjili)
