ingrampâsi  in|gram|pâ|si  [CO]

  1. v.pron.intr. cjapâsi fuart cu lis mans, o in câs cu lis sgrifisla Carmela e la Otilia invezi si rimpinavin sù come lisiartis, si ingrampavin pai ramaçs e di un in chel altri a rivavin in cime (Jolanda Mazzon, Di là de rêt); Nita e vuicà di pôre ingrampantsi tor di lui (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. ingrimpâsi , grampâsi , grimpâsi
    1. (fig.) cjapâsi, tacâsi, tignîsi leât a alc o a cdn. ancje a nivel astrat, afetîf, ideâl e v.i.tornâ a ingrampâsi a la sperance che infin lis robis si saressin comedadis (Franca Mainardis, Il sium di Lissandri); o scuen ingrampâmi a ce che o pues par no pierdimi e pierdi la famee (Maria Forte, La tiere di Lansing)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl