inferâ  in|fe|râ  [CO, TS]

  1. v.tr. artes. furnî di fier, di elements di fier o di metal
    1. in particolâr, meti i fiers tai çucui dai cjavai o in câs di altris bestiislà sù [a Glemone] al cognosseve Gjolo, un batifiar che i inferave i mûi (Riedo Pup, I zimuluts dal Çuet); un taulaç di len cun sore ducj i imprescj che a servissin par inferâ o curâ lis ongulis di cjavai e vacjis (Carlo Zanini, A inferâ la cjavale)
    2. meti i sgrifs in çuculis, dalminis e v.i.Jacum, cu la pipe sul cjanton de bocje, che al ties zeis, o che al infere çuculis, o che al specole… (Pieri Menis, Sul agâr)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl