incuriosîsi  in|cu|ri|o|sî|si  [CO]

  1. v.pron.intr. tacâ a vê curiositât, vê voie di savê di plui, di cognossi miôr"[...] Un vêr agnul, chê frute". Lissandri si jere incuriosît a sintî a cjantâ chês laudis e al cucave pal barcon, cu la sperance di viodi l'agnul a comparî (Franca Mainardis, Il sium di Lissandri)