incuriosî  in|cu|ri|o|sî  [CO]

  1. v.tr. stiçâ la curiositât, fâ vignî voie di savê di plui, di cognossi miôrchês cjacaris la incuriosivin ma no i parè bon di fermâsi (Jolanda Mazzon, Fûr di timp); o stoi li invezit a cjalâle, chê frute che mi veve tant incuriosît (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj)