incuisitôr in|cui|si|tôr [CO, TS]
-
s.m.
stor., religj.
ancje cun iniz. maiusc., membri dai tribunâi religjôs cuintri dai eretics e des striis:
l'incuisitôr, un frari cu la barbe, mestri di sacre teologjie (Alan Brusini, Come tai romançs);
Torquemada, chel incuisitôr là, chel che al mandave sul fogaron i eretics (Laurin Zuan Nardin, Torquemada)
Var. incuisidôr - adi., s.m. (ancje fig.) che, cui che al investighe o che al judiche cun podê arbitrari, assolût, ancje cun prepotence o violence