incuisitôr  in|cui|si|tôr  [CO, TS]

  1. s.m. stor., religj. ancje cun iniz. maiusc., membri dai tribunâi religjôs cuintri dai eretics e des striisl'incuisitôr, un frari cu la barbe, mestri di sacre teologjie (Alan Brusini, Come tai romançs); Torquemada, chel incuisitôr là, chel che al mandave sul fogaron i eretics (Laurin Zuan Nardin, Torquemada)
    Var. incuisidôr
  2. adi., s.m. (ancje fig.) che, cui che al investighe o che al judiche cun podê arbitrari, assolût, ancje cun prepotence o violence
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl