incinisâsi in|ci|ni|sâ|si [CO]
- v.pron.intr., v.pron.tr. cuvierzisi o sporcjâsi o jemplâsi di cinise, dal polvar che al reste di alc che al è stât brusât: restin a cjase - dome i puars viei / a tossi e a zemi - a gloti amâr / e a incinisâsi - sul fogolâr (Zaneto, Vendemis)
- v.pron.intr. trasformâsi in cinise, lâ in cinise: "Cuant che o viodarês a sglovâsi i boscs sui cuei disore, a incinisâsi la jarbe tai pascs des rivis, e la aghe dal flum mudade in sanc di cristian a sclipignâ fûr, Atile al rive" (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)