incensâ  in|cen|sâ  [CO]

  1. v.tr. fâ che il fum dal incens al profumi, al cuvierzi, al plati alc o al jempli un puestlâ cul turibul plen di boris a incensâ il Signôr (AAVV, Sul florî); tal moment dal Glorie ducj nô fruts o lavin devant dal presepi cul predi che lu incensave, e po insiemi o disevin cualchi orazion (Marta Vezzi, Il Nadâl di îr tes peraulis di Gjeme, par rifleti su chel di cumò)
  2. v.tr. (fig.) laudâ in maniere esagjeradesarès ore che si dismetès chest abûs di incensâ la aparence e che si ves plui cure di onorâ il merit (Vincenzo Luccardi, Florean dal Palaç, IV, 11)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl