incensâ in|cen|sâ [CO]
- v.tr. fâ che il fum dal incens al profumi, al cuvierzi, al plati alc o al jempli un puest: lâ cul turibul plen di boris a incensâ il Signôr (AAVV, Sul florî); tal moment dal Glorie ducj nô fruts o lavin devant dal presepi cul predi che lu incensave, e po insiemi o disevin cualchi orazion (Marta Vezzi, Il Nadâl di îr tes peraulis di Gjeme, par rifleti su chel di cumò)
- v.tr. (fig.) laudâ in maniere esagjerade: sarès ore che si dismetès chest abûs di incensâ la aparence e che si ves plui cure di onorâ il merit (Vincenzo Luccardi, Florean dal Palaç, IV, 11)