impositîf  im|po|si|tîf  [CO]

  1. adi. che si impon, che al fâs meti in vore la sô volontât cun autoritât o ancje un prepotencela nestre circulâr cu lis regulis par doprâ la grafie uficiâl [...] no à vût un biel acet, ancje parcè che l'Olf nol à nissun podê impositîf (Luche Nazzi, Il prin pas ai Comuns)
  2. adi. che al à a ce fâ cun tassis e impuestispar vinci cheste sfide autonomistiche, che par nô no je dome economiche e impositive ma prin di dut culturâl, bisugne fâ il salt plui grant (Antoni Beline, Autonomiscj si nas)