impalâ im|pa|lâ [CO]
- v.tr. copâ cul suplizi di impirâ tun pâl spiçât, tune aste spiçade: [il re dai Avars] la fasè impalâ [Romilde] disint "Eco il marît degn di une tô pâr" (Toni Broili, Il lunari furlan cun diviars trucs par l'an 1849); "Biacemai che cumò mi vessin di impalâ in fal [scambiantmi par un traditôr dal sultan]?" (Luigi Gortani, Al marcjât di Vile)
- v.tr. meti pâi par fâ une struture, par tignî sù alc e v.i.