imortâl  i|mor|tâl  [CO]

  1. adi., s.m. (ancje fig.) che, cui che nol à di murî o che nol pues murîparcè che del so fluit bivût un sclip [de aghe pudie], / nus à rindûts sul fat cuasi imortâi (Toni Broili, Il furlan in Parnâs); “Cuâl isal il destin ultin?”, “Esistie la anime?”, “Ise imortâl?”, “I muarts tornarano a resurî?” a son nainis metafisichis, che no puedin jessi frontadis de sience (Sergio Cecotti, Teologjie algjebriche)
    Var. inmortalitât
  2. s.m. [LE] in gjenar tal pl., divinitât pagane
  3. adi., s.m. (ancje iperb.) che, cui che al à glorie eternei grancj sapients / che Rome e Grecie antighe àn onorât, / che imortâi vivaran pai lôr talents (Pieri Çorut, Il purcit)
  4. s.m. [TS] stor. spec. tal pl., soldât dal cuarp plui sielt dal esercit persian antîc
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl