imortâl
i|mor|tâl
[CO]
-
adi., s.m.
(ancje fig.)
che, cui che nol à di murî o che nol pues murî:
parcè che del so fluit bivût un sclip [de aghe pudie], / nus à rindûts sul fat cuasi imortâi (Toni Broili, Il furlan in Parnâs);
“Cuâl isal il destin ultin?”, “Esistie la anime?”, “Ise imortâl?”, “I muarts tornarano a resurî?” a son nainis metafisichis, che no puedin jessi frontadis de sience (Sergio Cecotti, Teologjie algjebriche)
Var. inmortalitât
-
s.m.
[LE]
in gjenar tal pl., divinitât pagane
-
adi., s.m.
(ancje iperb.)
che, cui che al à glorie eterne:
i grancj sapients / che Rome e Grecie antighe àn onorât, / che imortâi vivaran pai lôr talents (Pieri Çorut, Il purcit)
-
s.m.
[TS]
stor.
spec. tal pl., soldât dal cuarp plui sielt dal esercit persian antîc