imbuiaçade  im|bu|ia|ça|de  [BF]

  1. s.f. (ancje fig.) azion e risultât di sporcjâ o di sporcjâsi o di cuvierzi o di cuvierzisi di buiacis, di escrements di vacje:  o vevi imbuiaçât il lastri par bati il saròs e la ploie mi à puartade vie dute la imbuiaçade (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano); mi cjatavi intune stale e, jevantmi in pîs, dopo vê fat parturî une vacje, cuinçât come che i eri da une imbuiaçade sul cjâf da une vacje dongje [...] (Luciano Mari, Il gust da essi vîf)
    Cfr. scuintiade , smierdade
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl