imbuiaçade im|bu|ia|ça|de [BF]
-
s.f.
(ancje fig.)
azion e risultât di sporcjâ o di sporcjâsi di buiacis, di escrements di vacje:
mi cjatavi intune stale e, jevantmi in pîs, dopo vê fat parturî une vacje, cuinçât come che i eri da une imbuiaçade sul cjâf da une vacje dongje [...] (Luciano Mari, Il gust da essi vîf)
Cfr. scuintiade , smierdade