imbuiaçade
im|bu|ia|ça|de
[BF]
-
s.f.
(ancje fig.)
azion e risultât di sporcjâ o di sporcjâsi o di cuvierzi o di cuvierzisi di buiacis, di escrements di vacje:
o vevi imbuiaçât il lastri par bati il saròs e la ploie mi à puartade vie dute la imbuiaçade (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano);
mi cjatavi intune stale e, jevantmi in pîs, dopo vê fat parturî une vacje, cuinçât come che i eri da une imbuiaçade sul cjâf da une vacje dongje [...] (Luciano Mari, Il gust da essi vîf)
Cfr. scuintiade
, smierdade