ignorance  /-à-/  i|gno|ran|ce  [AF]

  1. s.f. il no savê alcla complete ignorance dai oms sul lôr avignî (Carlo Sgorlon, Il dolfin); la plui part de nestre int ancje inscuelade e vîf te plui nere ignorance di dut ce che al è fûr dai confins de Penisule (Josef Marchet, Lôr no molin e nô no molìn)
  2. s.f. mancjance di cognossince, di istruzion, di cultureimbragâts, eco ce che o sês, te cragne e te ignorance, che a son robis che no covente imparâ (Alan Brusini, Il mâl dal tor); de ignorance a nassin, come fiis dretis e primarolis, la prepotence, la arogance, la false sigurece (Antoni Beline, La fabriche dai predis)
Proverbis:
  • cui che al cjavalgje la supierbie al è in grope a la ignorance
  • la supierbie e je fie da la ignorance
  • supierbie e ignorance a nassin sul stes pedâl