idul /ì-/ i|dul [CO]
- s.m. [CO, TS] religj., antrop. ogjet materiâl che al ven adorât tant che divinitât: al è un Diu che nol cjape regâi e no si lasse comprâ e vendi e duncje un Diu e no un idul o un pipinot cence dignitât (Antoni Beline, Aquilee: la preiere di un popul)
- s.m. (fig.) robe che e je calcolade sacre, ma che si fonde su la falsetât, su la bausie, su la finzion, sul erôr: o blestemìn i vuestris idui di stran. In non di chescj idui i nazionaliscj di ogni colôr a cirin di imberdeâ lis nestris plui resonadis e masse misuradis aspirazions autonomistichis (Josef Marchet, Blestemis)
- s.m. (fig.) persone che e ven adorade dai siei amiradôrs: a van a sintî i concierts dai lôr idui, ancje fasint cualchi centenâr di chilometris (Laurin Zuan Nardin, Amôr e vuere intal romanç curt di Pilosio)