gnagne gna|gne [AF]
- s.f. (var.) viôt agne , te plui part dai câs si dopre tal discors diret o a pene prime dal non propri: jo e Zenco o sin lâts a cjatâ la mê puare agne Fauste. «E alore, gnagne, cemût?». «Graciant Idiu mancul mâl» (Meni Ucel, Salams); mê mari e diseve disperade: «Cetant solis che o sin nô feminis pal mont!» Ma gnagne Gjigje i deve coragjo (Alan Brusini, Come tai romançs)