garbure /-ù-/ gar|bu|re [BF]
-
s.f.
(ancje fig.)
cualitât di ce che al è garp, acit
- (ancje fig.) presince di aciditât tal stomi o tal cuel: ducj i doi e vevin / la pance plene e el cuel plen di garbure (Antoni Bauzon, Fascino e fassinis); ese maravee se cualchidun al prove a spudâ fûr un fregul di garbure in ghigne a chei cjârs fradis che si cjucjin la brume e i lassin i sfondacs? (Josef Marchet, Garbure!)