garbure
/-ù-/
gar|bu|re
[BF]
-
s.f.
(ancje fig.)
cualitât di ce che al è garp, acit:
i brugnuluts salvadis e son di une garbure tant grande che e sierin la gole e par chest ju clamin scjafoiepredis (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
-
(ancje fig.)
presince di aciditât tal stomi o tal cuel:
ducj i doi e vevin / la pance plene e el cuel plen di garbure (Antoni Bauzon, Fascino e fassinis);
ese maravee se cualchidun al prove a spudâ fûr un fregul di garbure in ghigne a chei cjârs fradis che si cjucjin la brume e i lassin i sfondacs? (Josef Marchet, Garbure!)