garbure  /-ù-/  gar|bu|re  [BF]

  1. s.f. (ancje fig.) cualitât di ce che al è garp, acit:  i brugnuluts salvadis e son di une garbure tant grande che e sierin la gole e par chest ju clamin scjafoiepredis (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
    1. (ancje fig.) presince di aciditât tal stomi o tal cuel:  ducj i doi e vevin / la pance plene e el cuel plen di garbure (Antoni Bauzon, Fascino e fassinis); ese maravee se cualchidun al prove a spudâ fûr un fregul di garbure in ghigne a chei cjârs fradis che si cjucjin la brume e i lassin i sfondacs? (Josef Marchet, Garbure!)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl